RomânăEnglish

Secția Filosofie a Institutului de Istorie, în colaborare cu Departamentul Științe Umaniste al Universității de Stat Dimitrie Cantemir și Asociația pentru Filosofie din RM vă invită la Sesiunea Științifică Filosofia și perspectiva umană, consacrată Zilei Mondiale a Filosofiei, ediția a XVII-a.


Agenda conferinței include următoarele module:
I. Filosofia în lumea contemporană
II. Filosofia și educația


Lucrările sesiunii se vor desfășura la 21 noiembrie 2019, începând cu ora 10.00, pe adresa: str. Academiei 3/2a (campusul studențesc), Sala polivalentă a Universității de Stat Dimitrie Cantemir.

Read more...

Pretendent CHICIUC LIUDMILA, lector universitar

Conducător științific ENCIU NICOLAE, doctor habilitat în istorie, conferențiar universitar

Consultant științific COJOCARU GHEORGHE, doctor habilitat în istorie, conferențiar universitar

Consiliul științific specializat D 611.02-128 din cadrul Institutului de Istorie, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Tema tezei ORGANIZAREA ȘI ACTIVITATEA INSTITUTULUI SOCIAL ROMÂN DIN BASARABIA (1934-1940)

Specialitatea 611.02 – ISTORIA ROMÂNILOR (PE PERIOADE)

Data: 28 noiembrie 2019, ora 15.00

Local: sala de Ședințe a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală - str. Mihail Kogălniceanu nr. 82, mun. Chișinău, Republica Moldova, MD 2009

Read more...




Institutul de Istorie, Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Editura Cartdidact au organizat la 12 septembrie Conferința Științifică „Mănăstirea Căpriana - 590 de ani de la prima mențiune scrisă", în cadrul căreia a avut loc lansarea volumului „Mănăstirea Căpriana cu schitul Condriţa (secolul al XV-lea - începutul secolului al XX-lea". Volumul a văzut recent lumina tiparului la Editura Cartdidact, avându-i drept autori pe istoricii A. Eşanu, Gh. Postică, S. Ciocanu, V. Pelin, N. Fuştei, I. Negrei).

Lucrările conferinţei au fost moderate de dr.hab. Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie (MECC). Evenimentul a adunat o sală întreagă de istorici, cercetători, clerici și simpli studenți, care au venit să cunoască istoria uneia dintre cele mai vechi mănăstiri din Republica Moldova.

Read more...




Centrul de Excelență Institutul de Istorie Socială „ProMemoria", Institutul de Istorie, Chișinău, Academia Oamenilor de Știință din România (AOŞR), Asociația Istoricilor din Republica Moldova, Muzeul Național de Istorie a Moldovei au organizat la 21 august 2019, în incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei, conferința științifică „Pactul Molotov-Ribbentrop - verde pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial" (manifestare științifică cu prilejul împlinirii a 80 de ani din data semnării odiosului document).

Read more...

RSS