RomânăEnglish

Lansări



Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, în colaborare cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova, a organizat la 27 decembrie 2017, lansarea Catalogului Manuscrise Românești din secolele XIII-XIX în colecții străine (Rusia, Ucraina, Bielorusia), semnat de Valentina Pelin (1950-2006). Evenimentul a fost găzduit de Sala de Arte a Bibliotecii Naționale (bl. II, et. 1, str. 31 August 1989, nr. 78 A)

Apărut recent la editura „Știința”, volumul include un catalog de 337 de manuscrise cu conținut religios, beletristic și științific, slavono-române, române și latine, realizate în spațiul românesc sau de românii din diasporă în sec. XIII-XIX, care se păstrează în biblioteci, arhive și muzee din Rusia, Ucraina și Bielorusia. Ediția este însoțită de un studiu introductiv, o notă asupra ediției, bibliografie, indici și cuvinte-cheie. Lucrarea este destinată mediului academic universitar și tuturor celor ce se interesează de valorile culturale naţionale din trecut, risipite prin lume.

Autoarea catalogului, Valentina Pelin, dr. în istorie, s-a născut în anul 1950, în satul Pârjota, raionul Râșcani. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova, a parcurs calea de la profesoară de limba și literatura română, paleograf superior la Arhiva Națională a Republicii Moldova, cercetător științific superior la Institutul de Lingvistică al Academiei de Științe a Moldovei, coordonator la Institutul de Istorie al AȘM, devenind prin volumele și studiile publicate om de știință de prim rang.

Ediția a fost îngrijită de acad. Andrei Eșanu, dr. în istorie Valentina Eșanu și Veronica Cosovan. Responsabil de ediție: Elena Pintilei, director general al BNRM.

Evenimentul i-a avut ca invitaţi speciali pe acad. Andrei Eșanu, Valentina Eșanu, dr. în istorie, Igor Cereteu, dr. în istorie, Maria Danilor, dr. în istorie, Silvia Corlăteanu, dr. în istorie, Elena Chiaburu, dr. în istorie, care în alocuţiunile sale au punctat valoarea manuscriselor, precum şi muncă titanică depusă de regretata Valentina Pelin pentru a descoperi şi descrie aceste manuscrise, adevărate valori ale culturii româneşti, care în virtutea unor circumstanţe istorice au ajuns în diverse colecţii de peste hotare.


















RSS
Institutul de Istorie, str. 31 August 1989, 82, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022-234-541 | e-mail: director@history.asm.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC