RomânăEnglish

Proiecte Independente/Tineri cercetători

Termenul executării

2013-2014

Conducătorul proiectului

dr. în istorie Sergiu Bacalov

Obiectivele proiectului

Obiectivele proiectului de faţă derivă atât din necesitatea reevaluării întregului sistem de valori naţionale ale trecutului cât şi din cercetarea şi publicarea patrimoniului istoric documentar, în strictă conformitate cu principiile investigaţiei istorice ale istoriografiei naţionale şi universale, printre care distingem următoarele:

- Cercetarea în Arhiva Naţională a Republicii Moldova

- Transcrierea şi descifrarea paleografică a documentelor inedite aflate în fondurile Arhivei Naţionale a Republicii Moldova

- Depistarea celor mai importante documente publicate referitoare la tema de cercetare

- Gruparea într-un volum a celor mai importante documente referitoare la elitele social-politice şi economice ale Basarabiei (1812-1918) aflate în diferite fonduri de arhivă

- Punerea în circuitul ştiinţific a surselor documentare inedite necesare cercetărilor din domeniile istorie, demografie, genealogie, sociologie, onomastică, statistică. .

- Întocmirea şi pregătirea pentru publicare a culegerii de documente tematice dedicate categoriilor privilegiate ale populaţiei.

- Organizarea şi desfăşurarea unei conferinţe internaţionale cu publicarea materialelor

- Antrenarea în munca de investigaţie şi de cercetare ştiinţifică a masteranzilor şi doctoranzilor

- Elaborarea şi publicarea unui studiu general, referitor la elitele social-politice şi economice ale Basarabiei (1812-1918)

- Efectuarea de noi precizări asupra structurii elitelor social-politice şi economice ale Basarabiei (1812-1918), din punt de vedere numeric, ierarhic, social, etnic etc.

- Înlesnirea accesului populaţiei la datele referitoare la elitele social-politice şi economice ale Basarabiei (1812-1918), depozitate în arhive.

Activităţi planificate în anul 2013

Iniţierea unei baze de date (documente de arhivă referitoare la elite). Consultarea inventarelor şi repartizarea dosarelor către membrii proiectului Colectarea informaţiei şi includerea ei în baza de date. Acumularea, transliterarea documentelor. Organizarea unei conferinţe.

Activităţi realizate şi rezultate noi obţinute în cadrul proiectului în anul 2013

A fost iniţiată o bază de date în privinţa acumulării informaţiilor şi materialelor privind realizarea studiului şi volumului de documente referitoare la elita Basarabiei în perioada 1812-1918. Au fost identificate în Arhivă, digitalizate, transcrise, transliterate, traduse şi culese materiale documentare.

A fost organizată o conferinţă (2 decembrie 2013). Se lucrează la acumularea şi redactare şi înaintarea spre publicare a materialelor conferinţei.

Lista lucrărilor ştiinţifice cu referinţă la proiectul dat pe anul 2013

Materialele conferinţei „Elitele social-politice şi economice ale Basarabiei (1812-1918)” manuscris

Relevanţa rezultatelor ştiinţifice obţinute în anul 2013

Basarabia secolului XIX, pe plan social, reprezenta o simbioză dintre elementele vechi, tradiţionale, cu cele noi. Acestor modificări au fost supuse şi categoriile privilegiate, în condiţiile în care, din acest mediu erau selectate cadrele pentru structurile administrative, fiscale, ecleziastice şi didactice ale Basarabiei. În mâinile elitelor social-politice şi economice se afla majoritatea fondului funciar al Basarabiei. Istoria Basarabiei în secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, nu poate fi percepută fără studiul elitelor social-politice şi economice. Sistematizarea şi prelucrarea informaţiei purtate de documentele de arhivă va permite sociologilor, demografilor, să explice mai multe procese ce se întâmplă în prezent, dar şi să fundamenteze anumite perspective pentru dezvoltarea de viitor a Republicii Moldova, deoarece ele reflectă constituirea unei noi elite, prin ruperea parţială de tradiţie şi conectarea la un nou sistem de valori.

Conferinţa organizată şi materialele conferinţei au scopul de familiarizare a mediului ştiinţific şi a cercurilor largi ale societăţii cu problematica proiectului, în vederea punerii în valoarea a potenţialului acestei direcţii de cercetare, pentru evidenţierea, în colaborare, a unor noi aspecte importante din istoria naţională.

RSS
Publicată de Institutul de Istorie pe Sâmbătă, 28 martie 2020


LA CE AJUTĂ ISTORIA

Retorică întrebare și sigur fără rost!

Trăind fără Istorie rămâi în viață prost...

Cunoașterea trecutului nu este o plăcere -

Ea este o avere, pe care viața-ți cere

Să o cunoști... pentru a fi mai sus de alte mamifere!

Vlad MISCHEVCA


Institutul de Istorie, str. 31 August 1989, 82, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022-234-541 | e-mail: director@history.asm.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC